Pentru ca asociația de proprietari să dobândească personalitate juridică, vor trebui depuse și înregistrate la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea, cererea pentru dobândirea personalității juridice, statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării generale de constituire. ATENȚIE!
Tot ce trebuie să faci pentru a fi un membru "oficial" este să faci o cerere către asociația de proprietari, prin care soliciți că vrei să devii membru. În urma acestei cereri vei fi adăugat pe lista de membri, fapt ce vine la pachet cu o serie de drepturi, cum ar fi:. Dreptul de a vota în cadrul adunărilor oficiale ale asociației de proprietari, în care se iau decizii ce
Presedintele Asociatiei de proprietari ne-a comunicat ca potrivit legii nr.196/2018 trebuie sa depunem o cerere de adeziune la Asociatia de proprietari. La acesta cerere se va atasa o copie conform cu originalul a actului de proprietate. Este specificat undeva in aceasta lege obligativitatea prezentarii acestui document in copie?
CERERE de restituire a fondului de rulment. veniturile obţinute de asociatia de proprietari din activitati economice sau din alte activităţi desfasurate se constituie ca fond special şs se vor utiliza in exclusivitate pentru imbunatatirea confortului si eficientei condominiului, pentru intretnerea si repararea proprietatii comune.
Priveeste: cerere de a deveni membru al Asociatiei de Proprietari CERERE PENTRU OBTINEREA CALITATII DE MEMBRU AL ASOCIATIEI DE PROPRIETARI Subsemnatul(ii) _____, in calitate de proprietar(i) al(ai) apartamentului/spatiului nr. CERERE MEMBRU ASOCIATIE PROPRIETARI Author: ROMADMIN GRUP
2.1 Asociaţii sunt proprietari ai unei (unor) unităţi de proprietate imobiliară, compusă dintr-un spaţiu de locuit (apartament) sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, ca proprietate individuală, împreună cu cota - parte din proprietatea comună. 2.2. Lista proprietarilor, a datelor lor personale precum si cotele
aHszV3.
cerere asociatia de proprietari